Pragul demenței se prelinge
Pe geamul umezit de ploaie,
Mânia toamnei mă atinge.
Mă sufoc în gheare de soare.

Moartea din copaci coboară
Pe betonul umed, putrezit,
Oameni triști cu fețe de ceară
Își îngroapă rostul rătăcit.

Tăcerea vijeliei mă cuprinde.
Rebel, eu fug în depărtare,
Dar panica, șoptind, răspunde:
Nu e greu, să am răbdare.