Moarte

Moarte… te văd adesea plimbându-te pe lângă mine,
Ce straniu!
Nu ești văduvă în suferință și totuși…
Mă lași pierdută printre pași,
Apus de soare roșiatic
îți sunt veșmintele,
Iar ochii…negri, negri și adânci.
Nici tu nu vrei a mea privire,
Să te hrănești cu ea,
Să-ți fie foc și patimi?
Privești absent,
Mă pun în brațele-ți schelet,
Nu vrei căldură? Nici tu nu vrei.
Pun mâna pe pieptul tău,
Ce rece e!
Ce gheață!
Nu-mi vrei inima? Nu, nu o vrei.
Îmi pun și capul pe umăr,
Pe umărul tău atât de sărac.
Și îți șoptesc: Vino la mine!
Așa ar trebui să spui.
În casa mea eu te-am primit,
Dar pleci cum ai venit,
Nu vrei nimic,
Nici zâmbete, nici lacrimi,
Ciudată ești!
Tu vii la mine, privești în gol,
Îți pasă doar de tine,
Preocuparea te macină mai mult…
Decât pe mine.
Ai vrea să mori, dar nu se poate,
Moarte luată din haos…
Încep să înțeleg…
De câte veacuri ești așa?
Tu te hrănești cu suferință,
Iar eu vreau s-o alini.
Nu sunt cea căutată.
Te duci la el?
Da. Știam când ai intrat că o vei face.
Sunt o străină pentru pofta ta,
Dar în durere, eu stau la tine-n brațe,
Pe cine vei trimite după mine?
Căci fericită doar, mă vrei,
Nu te juca cu mine,
Mi-e frică doar de Domnul,
De tine îmi e milă.
Ești jalnică…
Mai vie decât mine.