Povești ieșite din tipar


Demult, odată,
m-au copleșit
spusele tale buni
despre tărâmuri de vis,
cu lumini palide, hibernale,
miraculoase,
lumini ce s-au strecurat pieziș
în adâncul sufletului meu,
prin firida ochiului
cu care ți-am cuprins
nu chipul
ci gesturile tale blânde,
copilăros de blânde.

Demult, odată,
timpul l-ai oprit în loc
și l-ai transformat
într-o așchie de sticlă.
L-ai încălzit
și înviorat
și m-i l-ai strecurat
pe sub mână
fără să-l vreau
într-un joc inițial
și banal.

Acum gândurile
mi se cuibăresc
în memorie
precum o rană veche,
care
nu s-a vindecat
pe de-a întregul.