Urcăm
sau ni se pare
când din vise făurim
scări imaginare,
luptăm cu vorbe adunate
injurii și cuvine aruncate
plângem cu lacrimi amare
când iubirea dispare,
dar visăm mereu
și construim din greu
scara noastră de mătase
ce ne poartă către astre...

Ciudat
am încercat să plutesc
printre nori să rătăcesc
dar înaltul s-a-ndepărtat
și cu cât m-am urcat mai sus
albastrul mai sus s-a dus,
zarea plină de lumină
s-a făcul mai senină,
iar misterul cerului albastru
s-adâncit între astre,
doar scara mea de vis
s-a pierdut în abis...