Mi-am luat și eu de-un an apartament,
C-un dormitor, pe colț, la termopane,
Nu spun cât m-a costat căci, evident,
Pentr-un burlac este de milioane,

Am o vedere splendidă la parc
Și lăptăria-i jos chiar la intrare,
Iar liftul funcționează, că remarc,
De joi nu mă mai vaiet de picioare…

O chestie minoră, o găsesc,
Vecinele mă fac pe zi ce trece
Să mă, și-n toiul iernii, răcoresc
Sub duș, bine-nțeles, cu apă rece :

Blondina de la unu’, pe balcon,
M’aduce, înșirându-și să se zvinte
Chiloții cu dantele roz-bombon,
Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,

La doi, stau două fufe cu chirie
Ce n-am văzut o dată că își spală
Pe sfoara din balcon ceva să fie
Având servici la “Baia comunală”,

La trei, stă o pipiță, e model,
Ce-nvârte ierni la munte, veri la mare
Și-o zi nu stă mai mult la un hotel,
Cu-așa picior mereu e-n deplasare,

La patru e-o cadână, văduvioară,
Ce nu o văd nici printre picături,
De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,
Pe-acasă vine când nu e-n călduri,

Apoi la cinci e alta muncitoare,
Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,
De-atâtea zile acre și amare
S-a dus, fiind sezonul de căpșuni ;

Mai sus, băgată-n chesti’ dubioase,
Stă una cu-o profesie ciudată,
Þinu și ea ca fraiera de șase
Și-a luat vreo patru coți și jumătate ;

La șapte și la opt, parcă-n necaz,
Avui să am vecine două babe
Ce apa și-o-ncălzesc pe aragaz
Când rar vor să se spele, de zgârcioabe ;

La nouă e de-un an jumate, gol
Și sper s-apară una, chiar bălaie,
Ce-și face tratamente cu nămol
Și-apoi să îl dea jos sărind în baie,

Fiindcă după cum ați presupus,
Cu-așa vecine, proprietar la zece,
Pân’ să ajungă apa caldă sus
Fac dușuri tot mereu cu apă rece.

Valeriu Cercel