Zburând în aer și în vis,
Zburând încet spre paradis.
Zburând în cosmos,
poți spune că este un vis,
precum lumina în abis.


Mergând pe apă ca și Isus.
Credință în inimă mi-am pus.
Iubire lui i-am dăruit.
Că-i fiul celui ce ne-a hărăzit.


Visând frumos la tot ce-i bun.
Cum meteori în cer răsun.
La fericirea sufletească,
mântuirea spirituală
și bucuria omenească.


Și stelele și luna, sclipesc pe ape.
Precum și focul din cetate.
La care stau să se odihnească
viteji ascunși pe după mască.


Cu săbii mari și argintii,
cu coifuri, platoșe aurii,
cu roibi frumoși de toată fala
și negri, negri precum smoala.


Povești de luptă, ei spuneau.
Lucruri nemaiîntâlnite povesteau.
Cu fapte mari se lăudau.
Spuneau de învinși și învingători.
În luptă ca un erou să-ți dorești să mori.


Vorbeau cu atâta stimă de onoare.
Din când în când se ridicau cu toții în picioare,
râdeau și mai apoi ciocneau cupe sau pahare.
Spuneau despre legende din trecut,
de tot ce era vechi, dar totuși de bătrâni știut,
iar de către tirani aproape arhicunoscut.


Ei toată noaptea încercau să spună numai povești
despre minuni și păcatele lumești
sau de cei binecuvântați de puterile cerești.
Aminteau despre împărați viteji,
căliți în lupte și de oameni simpli lăudați.
Ei încercau din răsputeri să stea treji.
Și totuși cu trupurile acelea, în lupte dârze îmbătrânite,
în nopți de taină obosite,
Adormeau ca pruncii în câteva clipite.


Iar atunci când mă trezeam,
nimic eu nu-mi mai aminteam.
Că așa e visul și așa va fi.
Tot ce este frumos să nu reții.