Suflare brună, tu-mi aduci,
o doză fină de boare milostivă,
tu-mi petreci sufletul peste cărarea timpului,
netrecut, nevăzut dar mai ales bidiviu.
Să mă poți stivui alături de vise,
să mă poți îngropa alături de cripte,
să mă lași purtat de vânturi anoste
și curtat deopotrivă de glasuri sinistre.
Așa soartă, e hărăzită văzduhului brăzdat,
de luciile lumini aprinse în taină
de zânele dulci cuprinse-n povești,
de zmeii loviți cu dreptele fapte,
curtat de fulgere aspre în noapte.
Te porți desenat de cugete albastre
și dus în comete de gânduri deșarte.
Așa hărăziți, v-om curge râzând
spre negrul tărâm aflat de străbuni,
vom pune surghiun pe inimi pătrunse,
de tainele false și sfaturi apuse.