Căldura soarelui izbește
Cu raze nevăzute fața
Și moșul tot mai greu pășește
Spre unde se termină viața
Picioarele îl dor cumplit
Și praful de pe drum ridică
Se simte foarte obosit
Dar nu-i e teamă și nici frică
Cu mintea lui acuma vede
În ani din urmă ce-a lăsat
Nu-i vine însa nici a crede
Că drumu-i ca și terminat
Și-aduce aminte de-o vădană
Ce n-a iubit-o, dar a vrut
Cum a golit o damigeană
Cu multă vreme, în trecut
Și primul fiu îi e în minte
Și soața, dusă de demult
Nepoata lui cea mai cuminte
Și ginerele lui cel cult
Mândria îl mai întărește
Se simte singur pe-al său drum
În fața lui se-ntrezărește
Un rai de flori și-un iad de scrum
Și când încearcă să cotească
Încet spre iad să o apuce
O mână caldă, părintească
Îl ia de braț, spre rai îl duce
Mirarea lui e tot mai mare
Când vede câmpul plin de flori
Și-aude cântece în zare
Venite din mii de viori
Se uită-n spate și se miră
Un altul la sfârșit de drum
Vine prin praf și tot transpiră
Într-un costum Armani, brun
E spilcuit, la șase ace
Merge cu nasul tot pe sus
În el setea de bani ce zace
De gânduri este mai presus
Încearcă cu tupeu să intre
În raiul verde și cu flori
În mână ține bani și minte
Că-s banii caștigați ușor
Dar mâna caldă, nevăzută
Îl ia și-l pune pe alt drum
Și-n față el uimit se uită
Are un iad de fum și scrum
E pildă-n toate, drept urmare
Vă spun că banii nu te-ajută
În rai nu au nici o cătare
Acolo plata, e deja făcută!