Vom interzice lunii să meargă la culcare.
Ne va sluji ca strajă tocmită să vegheze
Odihna celor care stau sus pe metereze,
Drept ultimă speranță cetății și scăpare.
Sosiseră puhoaie dușmanii, să-ntroneze
O nouă rânduială impusă prin teroare
Și-un galben să primească vrăjmașul oarecare,
Ce prins îl ia pe rege și capul să-i reteze.
Te-ndeamnă spaima morții să lupți cu disperare,
Trezind în cei puternici și-n inime viteze
Nădejdea că în urmă, vor reuși s-așeze
Firescul peste obște și pacea în hotare.

N-ajunge doar speranța să-nvingi în bătălie,
Credința întărește o inimă pustie.