Am învățat să aștept
iar dorința am îngropat-o ca pe un sâmbure sub stratul de răbdare
pe care se odihnește dorul meu nemângâiat și ostenit...
Din când în când, ca o fulgerare,
un gând ascuns, închipuit,
despică liniștea cufundată în visare
și-mi umple cu îndoială sufletul
ce freamătă din nou, ca un lăstar, de vijelie chinuit.
Dacă te-aș putea îmbrățișa în fiecare dimineață,
lumina și căldura inimii tale
mi-ar transforma neliniștea-n speranță,
clipele în ornamente florale,
iar dragostea ar umple între noi și cea mai mică distanță.