Vara ne dezlipeam asfaltul din talpă
Spre a păși și levănțică mov culegeam.
O uscam pentru a păstra haina albă
Și sufletul iernii ce cu noi o purtam.

Frumoasele depărtări ne uneau.
Triste bisericile erau bolnave de timp.
Ne bucuram de păsări ce se speriau
Și ne uimeau fântânile fără nisip.

Mereu păstram pietre-nverzite
De pus la capul morților de neuitat,
Iar buzele prin maci le lăsam risipite
Să învețe sărutul neîmperecheat.

Umpleam pumnii cu bobi de porumbe.
Săpam până în stele și mai departe.
Azi port lângă inimă pietrele scumpe
Ale acelor întâmplări neîntâmplate.