agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-18 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
— Vezi clădirea cea mare? Nu aia!
— O văd. — Ei bine, acolo e Baia. — E departe foc! — Ba nu-i departe deloc: O iei pe strada cu paltini cojiți Unde vă tot copilăriți, Iar cea dintâi uliță ce-o taie Duce la Baie. Uite prosopul, săpunul, Sărută-mă. E trecut de unu! — Cum să merg: sunt gol, vezi bine! — Cine-o să se uite la tine? S-au strâns de pe uliți gunoaiele De mult nu mai merg nici tramvaiele. Tu ia-o la pas, repejor Și, dacă-ntâlnești vreun trecător, Până ce acela s-a dumirit îndeajuns Tu ai și ajuns. O, ce frumoasă era, Pe vârfuri cînd se-nălța Fata de sus, din oraș : — Uite-l! îl vezi pe băiaș? — Nu, i-am răspuns, ori, ba da! Parcă-n ușă stă cineva. — Hai, du-te, mi-a zis acea fată Și mă mai sărută o dată Mângâindu-mă cu degete reci. — Hai odată, nu pleci? M-am smuls din îmbrățișare Și-am fugit din ce în ce mai tare Pe strada cu platani Pe care locuisem când aveam câțiva ani Nu era nici țipenie. Alergam ca mânat de-o vedenie, Părea totul în regulă, însă Când să dau colțul, aprinsă, Mă-ntâmpină o mulțime gălăgioasă Zorind în râsete spre casă După spartul unui bal divers. Am voit a mă furișa, dar nu mi-a mers Aerul a mirosit a sudoare și alcool Când au țipat: — Uite, ăla e gol! Mai întâi am rămas pironit, Apoi am fugit Lovindu-mă de trecători și trecătoare Care Se fereau ca de-un ciumat Până când unul a dat. Am căzut în genunchi, m-am ridicat, Apoi am căzut iar, M-am târât, m-am rostogolit pe trotuar, Dar am ajuns, într-un sfârșit, La portalul lustruit Unde băiașul m-aștepta. — Ce-i cu dumneata? N-ai săpun, n-ai prosop! — Știți, eu sunt cam miop... — Ești plin de răni și puroaie ! — Știți, a cam fost o bătaie... I-am zis și-am început să plâng. Într-adevăr, sub genunchiul stâng Se deschidea o bubă trandafirie Cu negri viermi plini de lumină vie, Animați de dârdore și mișcări lente, Parcă lătrând sub efluvii purulente... Am privit cu nepăsare La rana aceea urât mirositoare, Apoi la băiaș Și m-am întors în oraș Unde domnea o noapte cu felinare. Cuprins de bucurie mare Săltăm călcâiele ca la țopăit, Fredonam romanțe, eram fericit, Eram vioi, Se succedau zaplazuri noi, Bănci în poartă, cîntece de cocoși, Lătrături de câini somnoroși Când, drept în fața mea, Cerurile începură a se decolora: Zorile puseră capăt alergării Mele. Ajunsesem în Piața Gării. Mort de teamă în mulțimea care nu mă băga în seamă Căci forfotea fără preget, Lunecai până când m-arătă un deget De fetiță. Ajunsesem pe peron, Trăsese și trenul către Rubicon... Doamne, cum au început a mă lovi, A mă-njura și sudui, Ba chiar o jună la care priveam Și-a scos cordonul cu monogram Negru, bătut în ținte de alamă grea, Și-a dat a mă croi pe unde nimerea. Așa, plin de cheag și salivă, Am ajuns la locomotivă, Locomotiva cu nume oceanic, Și i-am strigat bătrânului mecanic: „Ia-mă și pe mine, nene!" A făcut un gest, alene Și-a apăsat pe ÎNAINTE împroșcându-mă cu abur fierbinte. Odată trenul pus în mișcare, Roțile rotindu-se tot mai tare, Am așteptat, m-am proptit într-un călcâi Și-am sărit într-un vagon de clasa-ntâi. Șchiopătam. Mă durea-n țeastă, Dar scapasem de năpastă: Vagonul era complet gol. Pluș albastru. Peisaje din Tirol. Picior peste picior, vioi, potent, M-am instalat într-un compartiment Și-am rotit ochii vulpește: Trenul gonea nebunește. Conductorul deschise ușa și-o-nchise la loc. L-am făcut: escroc, mormoloc, dobitoc! Deși nu-mi spusese nimic, Asemeni insului aceluia voinic Care părea șeful gării nescrise: Căci trenul oprise Cu mine, taman, în fața lui. Avea mustața pe oală și pistrui, Mă privi și ridică semnalul de plecare. Trenul se puse din nou în mișcare, Acceleră, trecu de-o pajiște cu albăstrea, Apoi încetini lin, parcă plutea: Treceau peste șine ceferiști cadaverici, Văzui ruinele unei biserici, Pe urmă, o localitate adevărată. M-am ridicat deodată, Am deschis geamul și am sărit Drept pe taluzul înverzit Rămînînd așa, culcat, Pînă ce trenul s-a îndepărtat. M-am sculat. Iar îmi venea să plâng: Îmi scrântisem umărul stâng Și degetul mare de la picior. Un vierme alb, șerpuitor, Ieși dintr-o rană: sfârâiac. Îi dădui un bobârnac Și, tăind arătura, O luai, cântând cât mă ținea gura, Spre localitatea ce se zărea. Însera Când am ajuns la un han Cu streșini albastre și ornamente de porțelan În jurul fereștilor ogivale. Hurducau niște care devale Iar în ușa înflorată pe-un motiv Stătea un bătrân uscățiv În strai de șiac, iar în cap cu clop, Înduioșat, necunoscut, filantrop, Și mă furnică o bucurie prin oase Când întinse mâinile lui noduroase Luându-mă-n brațe ca pe un copil, Cu plăgile mele pline de scârnăvie și bacii, Pentru a mă duce într-o odaie, sus, Unde mai bătea soarele-n apus... Și m-au cuprins mâini ușoare, De colonelese și domnișoare Și unde ara fost spălat și uns Cu alifii conținând leac ascuns, Și înveșmântat fost-am în pânză scrobită Când m-a-ntrebat cu o voce vâslită Bătrânul cel uscățiv și iabraș: — Ce să-ți aduc din oraș ? — O răgace, i-am spus, o răgace mecanică De-acolo, din secțiunea germanică A magazinului cu jucării. Ci du-te mai iute! De ce mă ții Ca pe frigare! — am început a țipa. — Nu te mânia, Mi-a răspuns bătrînul cel uscățiv Și plecă: sprinten, vesel, sportiv, Iar eu întrebai fetele Ce-și loveau coatele: — Nu-i așa că-i Atoatele'! — Nu, mi-au răspuns ele râzând, E pur și simplu un ins de rând Dar bătrân și uscățiv Ce te-a primit așa, fără nici un motiv. O, cum am mai tresărit și cum mi-am Lipit nasul de geam: Afară Stăpânea o noapte polară Când acele fete sulugeace Au început să mă dezbrace, Iar una s-a lipit strâns de mine, Apoi m-a purtat prin indigouri și aniline, Până ce a ajuns cu mine jos Și mi-a șoptit mângâios : — Vezi clădirea cea mare? Nu aia! — O văd. — Ei bine, acolo e Baia. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate