am să mai dorm o noapte eternă și pustie
scârbit de orbul lunii ascuns sub strălucire
vai ce mărețe fapte în vis eu îmi pot spune
dar treaz chiar raza mea-i atinsă de orbire

pe calul meu de lemn cu pinteni de călcâie
am împărțit pământul furându-l nimănui
în zei de lut frâng lancea cuvintelor rimate
de parcă aș fixa icoana într-un cui

departe sunt pereții lăsați de mult în urmă
în vis nu sunt ferestre să vadă chipul lor
soldați de plumb de plastic și jucării stricate
zac astăzi răsturnate în suflet pe covor

modelul de grădină e scămoșat uzat
urzeala lui sub ape a putrezit plecări
din pomul de crăciun ning globuri fără umbră
o barcă de hârtie străbate călimări

ce frig mi s-a făcut pe umeri trag jurnalul
uitărilor pe care nicicând n-am să le scriu
e noapte orbul lunii îmi amăgește calul
cum cel purtat în spate e tânăr și e viu