Parodiază-mi setea dar vezi să ai cuvinte
Atât de potrivite încât măcar să-mbete
Cu apă căldicică pe-acele marionete
De care nu știu cine își va aduce-aminte.

Vorbește, baletează, invocă duhuri bete
Și tot o să-mi susure poemu-n oseminte,
Cuvântu-mi este umbră și el nu se dezminte
Chiar de-ai clădi castele în cinstea mea, băiete!

Timid precum albeața gingașelor gardenii
Te vei retrage singur, speriat și-un pic uimit
Cum de am fire albe l-abia două decenii,

Și-ntr-un târziu vei spune cumva dezmeticit:
,, De ce mi-aș pierde vremea cu.astfel de ciudățenii!
Sunt prea nebuni poeții,,, prea straniu de iubit!’’