Drumuri de spice




Eu m-am născut când soarele dogoare
Într-o căpiță de grâu secerat…
Þăranii au crezut că mama moare
Când ea s-a-ncolăcit în grâul adunat!

Am chiuit de-a răsunat câmpia
Când omenirea-am salutat!
Þaranii ?…și-au scos doar pălăria
De lucrul apoi și-au căutat!

Cu dinții o babă mi-a taiat buricul
Și cu broboada ei m-a înfășat…
Mi-am inspirat din grâne sufletul
și spicul mi-a dat primul sărutat!

Curând mamei i-a fost bine…
Cu mine-n brațe a plecat!
Și nu i-a fost deloc rușine
Că-n grâu cosit m-a lepădat!

Eu am crescut ca Făt-Frumos,
Ca firul ce-nverzește brazda…
Când grâul era copt, mănos
Aveam un an , venise toamna!

În lanuri este drumul meu de-atunce
Căci alergam nestingherit
Și mă jucam pe drum de spice
Nu-mi era gândul la muncit!


Trecut-au veri și veri pe rând
Lângă țărani pe câmp eram mereu;
Eram micuț, dar nu plăpând
Curând i-am ajutat și eu!

Acuma-s mare! M-am făcut voinic;
Dar, tot prin grâne-i al meu drum
Cunosc tot lanul spic cu spic
Și-o fată țin de mână-acum!


Fugim desculți prin marea coaptă,
Prin spice noi ne facem drum…
Și ne iubim fără de șoaptă
Doar lanul ne – e sfetnic bun!

Va naște tot ca mama-n lanuri
Lanul ni-i leagăn, casă și mormânt!
Noi n-avem alte idealuri….
Atâta știm: truditul la acest pământ!

Copilul meu, la fel ca mine
În câmp va crește zi de zi;
va ști că-i greu să faci o pâine
Și lanul mult îl va iubi!

Copii și tineri și bătrâni
Din moși strămoși aici trudim…
Ne trece fiecare spic prin mâini
Și pita știm s-o prețuim!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


Dar voi?… pe masă caldă o aveți
Căci nu-i mâncare fără ea!
Pe drum de spice nu porniți
Voi știți că este calea grea!

Dacă-ați veni acum aice
Să asudați de greu sub soare
Să vă-nțepați în mâini cu spice
Ați ști ce este-o sărbătoare!

Poate-ați cânta pe câmp cu noi
Când sacii îi urnim spre casă;
Ne-am bucura că nu sunt ploi
acum în mare zor de coasă!

Degeaba! Bucuria asta nu-i a voastră!
n-ați plămadit-o întregul an…
ea nu va fi decât a noastră
pe noi ne-a îndrăgit mănosul lan!

De câmp voi stați cu toți departe
“țărani” ne spuneți cu dispreț!
O cale lungă ne desparte….
Al pâinii gust….nu are preț!

București, 19 martie 1997