În vânt subțire cu murmur de gând,
Pe portativ nocturn pianul îngână
Tristețea chipului, conturat profund
Într-un detaliu de frescă păgână.

Dau pânze de păianjen la oparte
Supus penitenței în spațiu secundar,
Și beau vinul durerii buclelor de noapte
Prin lacrimi de văzduh, și cântec de amar.

Am cuibărit suspinul sânului de Lună,
Încercând să zâmbesc -oarecum- dezinvolt
Crezând că pot lăsa totul în urmă;
Mă mint, mă lupt,și totuși... nu pot.

Sunt cuprins de obsesia unui iris astral
Cu fiorul iubirii prin genele lungi,
Și lacrimi zvântate pe un vechi calendar,
Mărturisesc durerea din rănile adânci.