Cresc flori și crengi în primăveri învoalte,
amanți suavi trec prin grădini, exultă,
tot doi și doi, iar păsările alte
și alte doruri spun și se consultă...

Toți se-ndrăgesc și toți prind să tresalte,
servi unii altora, -ntre ei se-ascultă,
în fete urcă bucurii înalte,
coboară-n mine lacrimi, jale multă,

căci mult m-a întristat al meu părinte:
el mi-a aprins durerilor scânteia,
cu sila vrând stăpân să-mi dea! Eu însă
nu vreau străin în inimă și minte...

În mare zbucium viețuiesc: de-aceea
cresc flori și crengi lăsându-mă tot plânsă.

(Traducere C.D. Zeletin, Humanitas 2008)




A la stagion che il mondo foglia e fiora
acresce gioia a tutti fin’ amanti:
vanno insieme alli giardini alora
che gli augelletti fanno nuovi canti;

la franca gente tutta s’innamora,
ed in servir ciascun traggesi inanti,
ed ogni damigella in gioi' dimora,
e a me, n'abbondan smarrimenti e pianti.

Ché lo mio padre m’ ha messa in errore,
e tienemi sovente in forte doglia:
donar mi vuole a mia forza signore.

Ed io di ciò non ho desio, né voglia,
e in gran tormento vivo a tutte l’ore:
però non mi rallegra fior, né foglia.