Îmi leagănă părul,
se scurge pe chip.
În ochiul meu marea
cioplită-n nisip.

Braț rătăcit,
căutând altă umbră,
pe palmă se sparge și se prelinge fin;
puțin câte puțin,
în decimare sumbră.

Pumnul tot mai strâns
de parcă se înmoaie
și nu mai varsă ploaie
ci picură venin.
Prin ochiul cel străin
tot brațul mi se scurge…

„Privește, Demiurge!!
Nici mâine n-am să vin!”