„Un fir de iarbă verde, din lutul lor să crească,
Pe dâmburi de morminte, un crin să înflorească.
La crucea lor copile, îți las cu jurământ:
Să lași mereu o floare și lacrimi pe mormânt”
Corneliu

Cu vuietul pe buze și sânge prin tranșei,
Ei au murit la Plevna, pe Someș, la Carei,
Să-și apere menirea și scumpa noastră glie,
Să-și re-întrejească țara. «O… Dulce Românie!»

Ai fost mereu râvnită de Est și din Apus,
De marile imperii ce biruri ți-au impus.
La buciumul ce sună și astăzi din Carpați,
Români-și iau aminte de marii lor bărbați,

De Mircea și de Ștefan, de marele Mihai,
De cei ce dorm în pace pe românescul plai.
Înfrânt-au cu credință, puhoi de tăvăluce,
Potop trimis din ceruri, pedepse mai năluce,

Dar n-au trecut urgia și ura omenească,
Nici chinurile aprigi sub flacăra cerească,
Iar pentru toate acestea să ne cinstim eroii,
Așa cum am jurat, prin fapte și prin glorii,

Să ducem mai departe făclia veșnic vie,
Aprinsă de milenii și scrisă-n “Liturghie”.
Și… veșnic s-avem grijă de tainice mormânturi
«Pe care sfânta cruce se leagănă de vânturi».

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,
S-avem stindard în față, cuvântul lui Cristos?
S-apară printre oameni, iubirea, armonia,
Si să dispară veșnic, ura și dușmănia?

O, Doamne… Fie-ți milă și fă din noapte zi
Și scutură-i din ceruri, până se vor trezi
Pe cei bolnavi la minte că nu mai simt ce doare.
Dreptate ! Libertate ! Fă pace-intre popoare!

«Tu! Taină a Providenței! »...Unealtă de urgii,
Ce-ai îngrășat pământul cu oseminte, mii.
Din moarte fă viață, din negură un soare,
Iar pe morminte crească, în loc de spini, o floare.

Istoria ne-e “mamă” și munții ne sunt “tați”,
Iar Mureșul si Oltul ne vor rămâne frați.
Trecutul ne e leagăn, prezentul o “Cetate”,
Ce s-a născut, trăiește, prosperă-n LIBERTATE.-

Corneliu 01.01.2009