agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-12-04 | |
(bunicule
dacă pămîntul s-ar prăbuși în cer unde s-ar mai ascunde îngerii? în oameni miluță în oameni) bunică-miu purta întotdeauna un șorț din piele de vițel cînd suda punea electrozii în aparat eu țineam bucata de fier eram bărbat uită-te într-o parte miluță sau ține ochii închiși să nu orbești bunica astupa crăpăturile grajdului cu balegă pe atunci creșteam cu ochii deschiși mîncam pe ascuns mămăligă rece cu zahăr uneori scînteile de la aparatul de sudură ajungeau la piele erau singura mea ardere știam toate drumurile și toți oamenii îmi doream să mă însor cu o chinezoaică iar eu să fiu luptătorul cu flautul * îmi imaginez că lumea e pianul dezacordat din holul hotelului unde se țin de regulă conferințe de presă rar mai trece cineva cu mîna prin părul nostru ca și cum ar apăsa clape vechi nu mai vibrăm trupul e liftul din holul aceluiași hotel unde stă afișat un anunț vă rugăm nu plecați cu umbrelele ceața mă înghite ca o anacondă dar nu mă digeră mă întreb ce planuri are cu mine într-o casă cu sobă și pereți plini de icoane bunicul îmi cîntă moș martin îmi arată o cicatrice acolo a fost lovit de o schijă într-un magazin unde tocmai se descarcă cod argintiu un adventist se întreabă care e adevărul eu îi țin lecții despre akenaton și zarathustra * pe atunci durerile erau simple nu-ți trebuia decît un șorț din piele de vițel uită-te într-o parte miluță sau închide ochii și creșterea nu mai ardea (orice creștere moștenește un urlet) complex B supliment de vitamine scoarță de stejar mestecată ai grijă să n-o înghiți fiecare om care pleacă mă doare de parcă mi-ar ieși dinții de lapte tot mai rar îmi găsesc cuvintele îmi vine să cred că vocea mea e un traseu montan nemarcat dacă aș putea să mă privesc de undeva de sus să văd cum orașul mă îmbrățișează ca o doică îmi împodobește gleznele cu lumini la mîna dreaptă îmi pune o lună plină să fiu ferit de deochi (miluță dacă cerul s-ar prăbuși în pămînt unde s-ar mai ascunde oamenii? în aparatul tău de sudură bunicule) http://www.youtube.com/watch?v=XvZdMi4ULt4&feature=player_embedded
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate