Întinde, Doamne, mâna ta spre inima
celor ce n-au iubit niciodată
până la capăt!
Arată-te în pauzele dintre două amoruri
în
orașele de sare, de bitum, pe toate ulițele desfundate,
în toate birourile de sticlă,
în ascensoarele din oglinzi și oțel incasabil
vino, umil, în zdrențele Tale strălucitoare,
în infernul unde s-au prăpădit și Euridice, și Antigona, și Medeea
între sinus și cosinus,
în ochii desperecheați ai păpușilor,
locuiește tu spațiul virtual,
acolo unde crește, spectrală, gloria
arată-te întru slava Ta veșnică
fără scut și spadă!
Vino călare pe asin, pe Rosinanta,
în iatacul iubitei perfecte, vânturând boabe de aur
în mijlocul zarzavagiilor,
la vremea bătăilor cu bulgări,
coboară
din balonul cu aer cald, din avionul cu reacție
pe locul unde a pierit Urie,
lângă purtătorii de cârje, de epoleți, de cuvânt.
Vino, tu, Doamne!
Lângă
scăldătoare
de copil
aștept
îngerul.