Delirul nopților lunare,
spaima zilelor solare
incipient instrument al torturii.
Cufundat în aria C minor
a unui ultim concert, colosal, furios,
demonul reflectă dorința finală:
umanitate, umanitate,
dar și un strop de calamitate.
Delirul zilelor lunare,
spaima nopților solare,
clătinare a proporțiilor astrale.
Speriat, căzut în abis,
îngerul relevă dorința finală:
demonizare, demonizare,
dar și o picătură de sânge,
simțită ca o chemare, poate eliberare.
Aspecte duale ale nopților senine,
atât de sublime, dar și non-divine...
Delirul...spaima.... omul găsit mort
în propria-i carapace a dezamăgirii,
căutând șansa demonizării,
poate și speranța angelizării.
Moarte senină,
debusolare dementă a momentului incipient
încă departe de... concertul colosal, acum liniștit.