E un om simplu
și totuși prea simplu
stătea întins pe univers
ținea limitele într-un vers.


N-avea rugă,n-avea păcat
e chinuit, dar împăcat
tainele îl mistuie, el urlă
ard prea tare, el e îm umbră.


Nu e blestem și nici povară
e o fantoma ce învie
în glas de vioară și scrie,
vers făurit din adâncul veciei.


Se închide-n timp ca-n carapace
mușcă din fiecare secundă,
fiindcă-i place să pătrundă
și să distrugă firava limită
dintre geniu și om.