Și pentru că e soare-acum,
Dar întuneric pe-un alt drum,
Nu pot să nu stau să privesc
Și lumea în care trăiesc.

E prea pustiu, e prea uscat,
E chiar lipsit de Împarat,
Nu pot să cred și să-nțeleg,
Aș vrea totuși ca să visez.

O saracie neagră, lucie,
Ei o privesc ca pe o cruce,
Iar noi stam; visând, în fiecare clipă,
La palate întregi…

Chiar dacă Soarle și Luna
Își întregesc mereu cununa,
Chiar dacă e lumina încă
Ei tot trăiesc ca într-o umbră…