nopțile mele rămân predestinate,
au rolul doar de ele știut,
unele sunt senine, bolți înstelate,
altele...create din smoală cu lut,

oricum ar fi au darul de-a scrie
cu lumină în cartea de zile
sunt nopțile ce-mi cer insomnie,
ca hrană și gaj a două destine;

în ele au luptat multe speranțe
prinse în conturul de zi,
au fost puse esențe-n substanțe,
a murit și renăscut dorința de-a fi;

de nopțile mele devin mai dependent
uneori mă plimb mândru cu ele,
poate că nu le mai sunt indiferent
când le dăruiesc din cuvintele mele,

pentru aceasta le voi face mai albe,
voi sta mai mult la masă cu ele,
gânduri și cuvinte șlefuite în salbe
se vor așterne pe nopți tot mai grele;

am aflat că toate nopțile sunt înrudite,
ale mele cu ale tale și cu ale lor,
unele sunt triste, goale și seci,
altele sunt erudite,
calde și reci,
dar toate
sunt albe
și pline
de dor.

eu le respect pe toate,
mărețe sau simple,
mă închin la venirea
și trecerea lor,
îmi doresc să le spun mai multe cuvinte,
să le alin tristețea că ele
deși-s trecătoare,
ele rămân,
iar eu rămân
trecător.