agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1018 .



Tangajul lunii: Văzuta și Nevăzutul
poezie [ ]
poem antierotic Colecţia: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-01-16  |     | 



Se-ntinde Luna, tot mai jos, în noapte.
În limita bunului simț născând, doarme.
Prin crinii nunții, tinerețea își visează
când se-ncolăcea șarpele pe creangă.

Luna are sânii doldora cu lapte,
de-i picură pofte mari, pe coapse.
Chinu-i zămișlește-un cuplu rodnic.

Din părțile ei gemene ies patru buze roșii :
două ale Văzutei; două ale Nevăzutului.
Perechea ce-i lăsată să nu se vadă vreodată.

Străinii nu-s străini de-așteaptă Luna
cu bujorii ei, pătrunzând pe terasă.
Craterele de pe strada ei iau ochii
sorbind eoni în falduri pe sub rochii.

Mintea Lunii nu minte inima ce se animă.
Sufletul solar nu-și suflecă mâneca mâniei.
Luna se face lună stelelor ce-o scaldă.
Nu provoacă iubiri ciunte, sparte-n rază.

***

Scrisul (Văzutul) încremenește-n tangaj.
Plutește pe litere.
Scufundă sunete.
Își presimte ascuțit pumnul.
Înfige litere la babord.
Fața nopții-l vede.
Înaintează pe foaia albă a mării.
Lumini nu i se-aștern, decât pe-oglinzile din ochi.
Suspendați, prin văzduh vin vapori.
Ceața scutură aburii de cal.
În jurul velierului său.

***

Văzuto, de ce-mi spui: să veghez, să veghez!?...
Mă uiți prea ușor, iubito! Ai ceva cu mine!
Deși mi-ai dat vânt, la pupa mă descarc în ploi...
Te depărtezi rămânând pe malul bolții.
Frângi orice s-a creat solid. Între noi doi.
Închizi ermetic pleoapele Lunii.
Și nimbul ei – halo solar.
Fereci și visele cu mine – ochii nopții.
Îți spui că n-are niciun farmec.
Chiar dacă pentru tine-aș fi cu totul altfel.

Întocmesc un neuitat portulan.
Pe fruntea, obrajii, umerii iubiți...
Brațele, mijlocul, plica genunchilor tăi...

Le-am fost cel mai discret explorator.
Și-mi ordoni: pe-acest portulan sigur să-l ard...
Nu-i bai. Ard unul, fac altul !
Înot pe rupte-n flăcări de comori scufundate.
Cu velelele-ntinse la maximum.

Se întrevede câte-un mic far la orizont.
Trag o salvă. Farul se stinge sau orbește.
Nu se spune ce-i în sufletul mistuit.
Decât atât : nevrutele din vrute.
Păcat pentru ce-am spulberat.
Păcat de marea asta de bazalt… blazat.

Portul Tomis începe să se fisureze.
Tot mai rea se-aruncă marea-n dig.
Faleza Constanței cade pe alocuri.
Bucăți de ciment, bitum.
Nu și “certidudini”, ca-n atlasul cu Geo…
Poema-boema lui Dumitrescu.
Se dă țărmul de-a azârlitelea în mare.
Dintr-un capăt până-n celălalt cade-n fund.
Tomisu-i decupat la mal.
Oamenii își petrec trist anii.
Unii-și uită anii devorând.
Alții pasc Istrul din Canalul morții la Pont.
Eu sunt dintre oamenii mării fluviului.
Nu chiar din estuar. Ci de unde se bifurcă.
Când pasc alge, vegetez.
Când devorez țărm, mă zăpăcești.

Stau departe, alungat.
Pe velierul tău, iubito, în largul zvârcolit.
Plimb pe punte mintea cățelușă.
O mângâi trist pe labele lovite.
Îi dau oase. Oasele mele torturate.
De tine, neuitato! De tine, Nevăzuto !

Sunt în contratimp față de lume.
Pentru ce-s inventat atât de sucit?!
Inima-pisică bengaleză-mi zgârâie ceva.
Memoria – infim lăcaș al iubirii.

Beculețe mă ghidează într-o croazieră.
Fug departe-n ciclonul meu de fapte.
Să nu las nicio instalație electrică la țărm.
Când m-ai alungat, am târât beculețele nocturne.
De pe stâlpii bulevardului Tomis, după mine.
O să le scurtcircuitez în oceanul de-alean…
Mahomedan voi ruga să-mi vină un versant de val.
Orașul, Nevăzuto, pe mare o să-ți doarmă liniștit.

Plec unde n-ai vrea să-ți mai ies în cale.
Îmi pleacă trupul. Dar nu iese inima din blocade.
Își va afla carcera-n cel mai depărtat arhipeleag.
Acolo se uită peste ce nu bănuiești... Peste ce?
Înapoi ? Degeaba. Nu. Se uită înainte! Spre tine.

Se uită acum în fanta seninului nocturn...
În breșa unei Luni prelinse-n ocean.
În cerul care nu-i mai dă soare, apă, vânt.
În largul prăbușit din jur.
Și nu-și crede calea-ntoarsă.
Deja-i șters de bolidurile mării.
Nu-și află decât sensul girator.
Rătăcește precum titirezul.
Pe insulele nefericiților.
Prin grai uitat.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!