Surditatea, te închide-n tine,
Prins ca miezu-n coaja lui de nucă,
Handicapul crezi că-i o rușine,
Disperat că soarta te încurcă.

Făcînd neputința relevantă,
Pe chip se-adâncește o grimasă,
Salvezi aparența agasantă,
Prin purtarea oarecum retrasă,

Încerci vorbirea s-o întrepătrunzi,
Citind pe buze sau mimând ceva,
Defectul încercând să îl ascunzi,
Retragerea … te va avantaja.

Ai disperase-n ochii tăi rotunzi,
Lași capu-n jos, vădit descurajat,
În neputință singur te afunzi,
Și suferi într-un mod exagerat.

Dorești să fii normal între perfecți,
Și te retragi simțindu-te frustrat.
Nu te încântă senzorii defecți,
Crezând că nimeni nu a observat.