prolog
din cerul gurii căzură cuvintele pe limbă
așa ți-a fost scris

trupul meu era închis într-o locomotivă
ce se târâia cu greu prin tunelul prea strâmt
fără becuri sau lumânări
împins brutal de alte două mai vechi
ruginite și poleite cu o hartă îngălbenită
de atâtea generații ce și-au tatuat-o pe frunte
aveam doar patru roți mici
ce scârțâiau din când în când câte o lacrimă
ștearsă imediat cu un leagăn din valul mâinilor
unse bine la încheieturi cu ulei


*
dacă îți afunzi talpa în țărâna unui drum nou
asta nu înseamnă că nu e fratele celui vechi

am început să lucrez fără cârmă
arzând primele mele speranțe în cuptor
lăsând o pâclă de fum negru în urmă
la gară opream regulat și des
vagoanele mele în dungi de noapte și zi
nu făceau față călătorilor fără bilet
care mă rasplăteau cu scuipat în salon


*
dragostea nu e fericirea tuturor
ea boțește bine capul fără să-l îndrepte la plecare

uneori făceam accident cu fiarele ce încurcau ruta
ne boțeam ca două hârtii cu poezii nereușite
apoi ne uneam printr-o râmă trasă de ciocuri de pui invidioși
care repede era cedată de unul mai slab
și înghițită de cel puternic


*
mă reparam destul de des la un auto service
unde aflasem că puțin mai încolo există o stație terminus
și că de acolo nu s-a întors nimeni
am rugat mecanicul să-mi pună cauciucuri
am dat toți pasagerii jos la un spital
și-am luat drumul pădurii prin praf