cu mult timp în urmă, când încă mai alergai desculț
ai văzut la televizor o imagine
ceva anume te-a făcut să te oprești la ea
poate buzele,
poate umerii albi și sidefați,
poate ochii mari,
poate zâmbetul
sau poate nimic din toate acestea

imaginea putea să dispără, dar acel ceva tot ar fi rămas
o urmă de parfum,
o zgârietură pe o placă de patefon
ce se repetă în mintea ta la infinit, la infinit

orice a fost ai cules-o din televizor atunci și ai luat-o
în podul palmei înghițind-o cu un pahar de apă ca pe un medicament,
iar imaginea, împreună cu alte imagini și sunete au început să încolțească în tine, în nopțile tale albe
până când ți-a răsărit de sub piele, din gură, din tălpi, din piept,
iar tu ai țipat dându-ți trupul la o parte:
"ieși și umblă femeie"

pe scena vieții intră o tânără care pe trup, din loc în loc, avea încă lipite
bucăți din placenta viselor tale,
în părul ciufulit îi erau prinse câteva stele
crescute de tine,
un ochi îi râdea, un ochi îi plângea,
pe colțul gurii avea o urmă de ciocolată la care nu vroia să renunțe,
iar pe buze îi stătea bine un zâmbet copilăresc

făcu primii pași și se opri
nu avea nimic din coperțile altor femei
nu avea silicoane,
nu avea botox,
nu avea păr blond,
nu avea nici măcar ochii albaștri
avea doar o imagine

ceva anume:
poate buzele,
poate umerii albi și sidefați,
poate ochii mari,
poate zâmbetul
sau poate nimic din toate acestea

ți-ai încheiat nasturii de la trup cu finețe
acoperind locul de unde ai născut-o atâția ani
te-ai ridicat și luând-o ușor pe după mijloc ai lăsat-o pe spate
sărutând-o
ciocolata dispăruse. zâmbetul îi stătea la fel de bine pe buze
chiar mai bine aș spune pentru că i se îmbujorase
ai luat-o de mână și ai iubit-o pentru toată viața
pe ea...o femeie simplă, fără pretenții de vedetă