vino
până se vor închide ploile
sărutând ora
obrajii miros a sare
trec ploile
vine războiul oaselor de înger
și hora
răsare
din copacul sânger

* * *

și luni era și-astfel ne vine lunea
păcatul eu, iar tu - fecioară
abia-n duminică se-ntâmplă minunea
și minunat era să te privesc
chiar într-o ultimă oară.

în antici și-n atăzi cuvinte
îți depăn miasmele sfinte...

- și-o duc să ființe mereu
de-i numai aducere-aminte.

când vorba are dor spre nicăieri -
nu o-nțeleg, dar vocea i-o-ascult.

* * *

s-a gătat de catrene
s-a final.
întorc privirea-n arene
cufund ca într-un canal
parfumul mireselor trene
mânjite
într-un falic mariaj.
în gene
mijite
văd zorii ca într-un miraj.

Gata!
s-a gătat
poemul,
pata
pe care o lasă boemul
pe spinarea lunii de vorba-i
îmbătat