Dragostea ca o umbră săracă de vise,
convingerea că aparții altui timp
nedesprins din cochilie,
voința de a trece dincolo
descoperind esența unui lucru.

Aș dori să cred în ceva
ca într-o iubire în deziubire
când ai ars flacăra într-o clipă
pierdută grațios pe o limbă.

Schijele vremii mă loviseră din mers
ca un fulger prea aproape de țintă.
Am mers mai departe călare prin destin,
orgoliu-o stratagemă pentru unii
îmi boicota pornirile
pe drumuri desfundate.

Clipele înghețate pe marginea sticlei
alunecau în gustul de cenușe al morții,
cum se aud picăturile de ploaie
lovind acoperișurile de tablă.

Linii tăiate pe fețe,
cicatrici de-a latul privirii,
este tot ce nu vroiam să se întâmple
pentru ca trecerea unui prinț
să nu fie o lamentare
fără norocul găsit acasă.