Mi-e sângele în vine un tandru scorpion,
De-aceea umblu-n locuri unde mănânc lăcuste.
Dacă nu sunt acela, apoi sunt sigur Ion
Pășind pe muchii late, visându-le înguste.

Închid ochii și strig: Mă aflu în pustiu,
Aici nu vine nimeni și nimeni nu m-aude.
Dar scopul meu cel nobil atins e prea târziu:
Mă prindeți prieteni strâns între cearceafuri ude.

Mă mai strecor din iarnă ușor, chiar printre dinții
Ciclopului, surâd când ochiul își deschide.
Din stânga numărați: sunt sigur printre sfinții
Cu prelungi fețe, somnoroase și livide.

Iertați-mi dar această mică traversare
Prin apa cerului, căscând sonor. Ca scama
Mi-a mai rămas tristețea lipită de spinare:
Un semn știut ca să mă recunoască mama.