Mă lovesc mereu,
De către un nou mister.
Căci viața în sine
E o cale spre un alt mister!

Avem impresia că știm totul...
Dar, de fapt nu știm nimic
Vedem doar, la suprafață;
Nu pătrundem adâncul!

Descoperirea ea însăși e o iuluzie...?!
Un alt mister desușlit în întregime?
Pe jumătate sau doar pe sfert?

Înțeleg misterul, îl accept
Asta ne face umani,
Faptul că suntem unici, Înconjurați de mister,
Ne luminează, ne indică alte căi.

Trebuie să-ți vezi spatele,
Și apoi să critici și să judeci,
Nu s-a născut nimeni autotștiuitor,
Ci pe parcurs a evoluat.

Poate ceva sa fie nesemnificativ...
Neimportant sufletului nostru
Fără valoare în ochii multora
Dar bogat în sensuri și valoare în fața supremului.

Înaintea divinității suntem egali oricum!
Sunt multe de spus,
Timpul ne e dușman!
Înapoi nu mai putem da.

Se pot îndrepta multe
Cu vederea să le trecem
Și din suflet să alungam tristețea
Angoasa care ne macină
Orgoliul ce nu ne lasă
Și trufia care nu ne dă pace!