mai întorc o pagină și mâna îmi cade zgomotos pe pupitru
găurind pupitrul și podeaua nivelului doi
cu groază mă întâmpină cei de la nivelele inferioare
cad prin bcu în jos și cititorii se uită la mine nu ca la un om, ci ca la un meteorit sau la un păsăroi întors împotriva naturii sale zburătoare, ca la un păsăroi socialist.

dar parcă nu-i așa rău, dacă abia îmi mai pot susține capul e poate pentru că
mâna tinde să devină mai ușoară decât capul și capul mai greu decât mâna.
sunt convinsă că exact la un cm deasupra mesei de citit urechea va prinde un zgomot imperceptibil dinspre carte, se va ciuli și nu-mi va mai da drumul.

mi-au înțepenit picioarele, cred că într-unul s-a amenajat mușuroi
tot dau cu prosopul peste oglinda de bărbierit a scriitorului și tot nu-i disting fața
sigur e vreun rotofei bine îmblănit împotriva gerului siberian, sigur sângele amestecat cu bucăți de gheață îl înțeapă
aidoma furnicilor din tălpile cititoare.


în mijlocul turnirului în care stafia bărboasă dă să mă doboare de pe calul greoi în care-mi ghicesc tot corpul
și ceva în plus
o iau la goană înspre cafeterie cu pumnul înainte ca un magnet din desenele animate
hotărâtă să-l afund fără voie în stomacul pufos
al pufosului marx.