agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1991 .



La mărmântul tăi măicuță
poezie [ ]
La o comemorare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nireseanul ]

2010-03-10  |     | 



Se oprește lângă o cruce înnegrită peste vreme
Și-nchinându-se încearcă cu o frază să o cheme:
- Mamă! Chipul tău trăiește, l-am avut mereu cu mine,

Pribegind în lumea mare el mi-a dat puteri depline.
Apoi…tace și se pleacă peste piatra-mbătrânită,
Cu tristețe o măsoară c-o privire-ncremenită.
Dacă ar putea sunt sigur s-ar îmbrățișa cu dor
Și o lacrimă fierbinte ar cădea din ochii lor.
El, iar spune toate cele, cum a fost și ce-a făcut,
De când ea se odihnește generații au crescut.
Ea, ar întreba desigur: - Dragul momii cum o duci?
Te-am „lăsat” copil de-o șchioapă, ai nevastă, ai și prunci?

- Am venit maică la tine de la mare depărtare,
Memorându-ți amintirea, să mă-nchin, să las o floare
La mormântul tău cel sumbru și castanul ce se-ndoaie,
Ce-a crescut și-mbătrânește de atâta vânt și ploaie,
Lângă crucea ce-nverzește de licheni și mucegaiuri,
Într-un cimitir ce-mi este amintiri pe aceste plaiuri,
Ca să-ți povestesc viața, ce-am trăit-o și-o trăiesc,
Anii buni sau triști de-o vreme ce mereu mă-mbătrânesc.
După cum știi măiculiță am plecat, copil, în lume
Și crescut călit de „timpuri” eu mi-am făurit un nume,
Munca mi-a fost călăuza, din multe rele m-a scos,
Iar îndemnul tău cu lacrimi, mi-a adus numai folos.
Am fost slugă, am fost calfă, muncitor într-o uzină,
Am cărat fiară cu roaba, la TRASIA , într-o mină,
Apoi…mi-am luat licența, Economist pe un șantier,
Dar destinul mi-a dus pașii să mă fac un ofițer.
Viața aspră și cazonă, dură chiar, umilitoare,
Mi-au sădit în minte noima, „omului din închisoare”,
Să suport „alarme dese” și „marșuri îndelungate”,
Nopți albastre, zile negre, am purtat „brandul” în spate.
Nu-ți mai spun și umilința, multora din împrejur,
Și de-aceea măiculiță am jurat și îți mai jur
Să-ți respect cu demnitate sufletu-ți atât de pur.

- Bietul om furat de gânduri, se așează resemnat,
Să-și mai depene prin minte multe fapte ce-a uitat.
Și sub tâmpla lui fierbinte, încet, încet îi reînvie,
Noianul clipelor trăite și altele ce-or să mai fie.
Își șterge fruntea de sudoare și lacrima de pe obraz,
Apoi…uitându-se spre-narturi îngână caz după caz:

- Mai întâi a fost armata, într-o școală de „cadeți”,
Ca să-mi făuresc un nume, să devin un om de preț,
Am slujit-o cu credință, pot să-ți spun cu pasiune,
Promovând în ierarhie, am fost „Șef de Legiune”,
Gradele au venit și ele, într-un tempo mai normal,
De la un soldat destoinic,până la un: general.

Apoi mi-am format „căminul”, pe Mureș la Orăștie,
Într-o cameră modestă, cu vreo paișpe lei chirie.
Aici mi-a născut soția, o fetiță drăgălașă,
Rea și mică, dar frumoasă, semănând cu o păpușă.
De consoartă ce să spun, era o femeie sacră,
Ea m-a sprijinit în toate, mi-a fost mamă, mi-a fost soacră,
Dar s-a prăpădit devreme, m-a lăsat singur, pribeag,
M-a lăsat cu două fete, nu știu dacă le sunt drag,
Ele și-au urmat „cărarea”, acum sunt la casa lor,
Până mă vor duce pașii, le iubesc și le ador.
Cariera militară, deseori m-a obligat,
Să cutreier țara-ntreagă, din Moldova în Banat,
Dar destinul, peste noapte, m-a chemat pe la „Băneasa”
Și de-atunci în capitală mai trăiesc, aici am casa.
Tot aici am și urmașii, doi nepoți și-o nepoțică,
Când îi văd uit supărarea, ei moralul mi-l ridică,
Amintirile ce-mi poartă, gândurile rătăcite,
Mormântul soției mele și ființele iubite.
Să nu uit, mai am măicuță, bune, rele, să-ți mai spun,
Dacă mă va duce „capul”, pe toate o să le-adun,
In „Cartea vieții mele”, mai poetic, nu oricum.

- Obosit de-atâtea gânduri, ”Corneliu” se ridică,
Dă să plece, dar deodată îl cuprinde o mare frică,
Când „aude” încet, în șoapte, în ecou, printre morminte,
Glasul momii cum îl cheamă, îngăimând niște cuvinte:

- Să vii maică și la anul, dacă poți? Te-așteaptă mama,
Ca să-mi povestești destinul, să-ți cunosc mai bine
Drama,
Tu ai fost mereu departe, prin străini te-ai preumblat,
Dar mă bucur dracu momii, că de mine n-ai uitat.

- Cum să uit măicuță dragă chipul tău atât de blând,
Care mi-a croit viața și m-a legănat plângând,
Chipul tău mi-a dat puterea să înving la orice greu,
L-am simțit mereu aproape, și acum îl simt mereu.
El mi-a fost „legenda vie”, în toate ce le-am făcut,
Piatra zidului vieții, el mi-a fost mereu un scut.
De aceea nu uit măicuță, la anul am să revin,
Pe mormânt să-ți las o floare, iar la cruce să mă-nchin.

- Răvășit de-atâtea gânduri, ce în inimă-i pulsează,
Cu privirea spre castanul ce la căpătâi veghează,
Pleacă „omul”pe cărare, șerpuind printre morminte,
Cu ochii tulburi de lacrimi și cu inima-i fierbinte,
Împărțind compătimirea mamei, ce-n adâncuri „zace”,
Și spunându-i cu durere: „dormi măicuță, dormi în pace”.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!