Cum pot să trec pe lângă tine, să nu rostesc niciun cuvânt,
Când tot ce ție-ți aparține, par binecuvântări de sfinți,
Adăpostind sub tandre aripi, plăcute adieri de vânt,
Făcând să ne privim în noapte cu ochii sinceri și cuminți.

Rămân pe loc să-ți mângâi părul, fuioare sângerând lumină,
Și tremur tot precum o frunză căzută-n valuri trecătoare,
Fără să știu de ce tresar,sau dacă eu am fost de vină,
Lăsându-mă ucis de gânduri, prin dulci iubiri amăgitoare.

Te-ai rătăcit la mine-n brațe și te-ai retras precum un val,
Punându-mi lacrima pe umeri, povară pentru mai târziu,
Când voi rămâne-atât de singur în umbra soarelui pe mal,
Venit in asfințit să-ntrebe, cât te iubesc și cât te știu.

În fiecare seară dorm cu tine, strivindu-ne într-un sărut
Plăceri pe care niciodată nu le-am trăit cu-adevărat,
Și mă trezesc la fel de singur, prin lumea viselor pierdut,
Zidindind din lacrimi argintii un templu sacru și curat.