visam să alunec lin pe o plută ca huckleberry finn pe un mississippi uriaș
visam că sunt un erou de roman și eram mereu cineva mereu altcineva
personaje uitate înviau prin mine rând pe rând

pe-atunci exista nemurirea și existau și zei pe un olimp îndepărtat
exista și moș crăciun și arăta exact ca-n filmele americane
era timid și nu se arăta niciodată venea pe furiș noaptea ca un hoț
așteptându-l nerăbdător ieșeam și aruncam priviri iscoditoare în negrul grădinii
și chiar am văzut o dată ceva roșu tranșând întunericul apoi dispărând cât ai clipi
în spatele unui trunchi mai gros
era un fricos

vacanță
ce însemna acest cuvânt
raiul nirvana și zion-ul la un loc ba chiar mai mult
prima zi a vacanței de vară promitea mai multe ca un președinte guraliv
prin aer plutea mirosul libertății depline amestecat cu cel al verii și aroma lor
îmi pătrundea în creier prin nări provocându-mi mii de orgasme cerebrale în urma cărora
ejaculam mii și mii de planuri mărețe asemenea unui câștigător la loto
apoi după doar doua săptămâni decorul colorat a început să se topească
și totul se-nvelea încet în halatul gri al plictiselii
planurile au sfârșit în faliment

nu mi-a plăcut cu adevărat nici un anotimp
vara visam la troiene de zăpadă la mănuși și bocanci la arome de brad și duduit de foc
iarna visam să mă întind la soare să umblu cu tălpile goale pe asfalturi încinse
sau pe covorul de iarbă din grădină și să dorm cu fereastra deschisă ascultănd vocile nopții
primăvara îmi doream să culeg strugurii sau să fur o frunză din puzzle-ul întins pe jos
îmi doream să văd tractoarele venind de la câmp cu piramide din saci de cartofi în remorci
iar toamna
toamna așteptam resemnat sfârșitul și în același timp
așteptam nerăbdător prima zăpadă

erau vremuri în care orice rana se vindeca și durerea era de-o clipă
nu era decât o stea căzătoare pe nesfârșitul cer al bucuriei
și-n plus pe-atunci încă nu uitasem să uit
plecam cu părinții în călătorii lungi cu autobuze înghețate cu geamuri uriașe
pe care puteam să desenez sau să citesc „cuvinte urâte” scrise de golani
și eu stăteam mereu la geam și un bilet costa 2000 de lei
umblam de mână cu mama pe străzi necunoscute printre blocuri uriașe și prin
piețe puturoase cu roșii și mere stricate putrezind sub tarabele vopsite cu rugină
umblam într-un oraș prea mare pentru-un copil
când ne întorceam târziu adormeam obosit la mama-n brațe sau pe
bancheta tăiată și lipsită de burete cu miros de benzină și semințe

nu-mi plăcea deloc să mă schimb să mă îmbrac frumos să ma spăl sa mă pieptăn
să îmbrac niște pantaloni care să mă strângă cumplit și de-abia așteptam
să-i arunc de pe mine și să mă-ntorc în tricoul pătat cu înghețată și în tenișii cu talpa găurită
să ies la joacă cu prietenii care mă așteptau cu o minge de 100 de mii din mușama
despre care spuneau cu toții că-i “artex original”

alergam neobosiți iar dacă se întâmpla totuși să obosim ne așezam
pe bănci pe scări pe trepte pe borduri sau pe morminte vesele din cimitir
și sporovăiam până veneau părinții să ne caute și să ne ia acasă pe rând
atunci îi uram și uram și timpul ce și-a permis cu nerușinare să curgă atât de rapid
dar atunci uram altfel

eram nerăbdător să mă scufund în patul meu în perna mea îngălbenită
și să pornesc spre tărâmul viselor pe corabia piraților sau cu un submarin
învăluit de fauna subacvatică
mă visam într-un complicat costum de astronaut
cu un borcan pe cap și un rucsac ciudat în spate
făcînd primii pași pe trista suprafață a lunii
un pas mic pentru omenire dar un salt uriaș pentru mine

„într-o zi voi lucra la nasa” spunea copilul și nu încăpea îndoială
dar a venit adolescentul atotștiutor și i-a zis: “e prea târziu”
apoi a venit adultul care râde de el disprețuitor cu sticla-n gură