timpul trecea ca o fantomă prin tine
mâinile orelor ieșeau din ghiveci inegale
precum tulpinile de dracena
inima devenise un hublou
prin care frunzele vor să pătrundă
fisurându-l sub formă de petale

poemele ardeau în noi mocnit
consumând un fel de așteptare
e ca și cum ai prefera să te plimbi
pe aleile stației de metrou la rochelle
pentru că acolo e umbră
întristare și suspin
un fel romantic de acomodare cu întunericul
și figuranții veniți din infernul lui dante
grăbindu-se
către joburile din turnuri de sticlă

străzile sunt înguste cutii de lemn
în care bat reclamele toaca
uneori în orașul acela
prea mare ca să mai fie uman
ți-ai dori să te descopere cineva
ești plicul de sub teancul de facturi
pentru ochelari de soare
mai bine să aștepți zâmbete de plastic
decât să te trezești în patul metalic gângania lui kafka

o să mergi încet spre casă
lăsându-ți un pantof într-un prag de cenușăreasă
hrănindu-te cu sângele scurs din apusuri

mă gândesc la cum va fi purtat din mână în mână
pâna la urmă vor renunța să te caute / poate va ajunge pe un soclu
îl vei aștepta cu ochii plecați
ești domnișoara pogany
într-un templu al meditației
paleativ pentru o zi ploioasă