În rouă e o șoaptă de lumină.
Pe când se stinge apa, se preface
În muget. Zarea ziua o desface.
Te-ncumetă, iubito,-n pragu-mi vină

Că-s lepădat de iaduri și am pace.
Suflarea toată în sărut închină
Învie-mă firesc din rădăcină
Că-n mine umbra încă de mai zace.

Și împrimăvărește-mă, femeie,
Sunt încă iarna nopții ce trecut-a
În nări să-mi torni parfum de orhidee

Ori de zambile. Ard visări. Doar bruta
Tăcerii, leneș peste nori se-ncheie.
Stau în uitare, clipe bând cu suta...