agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-18 | | - Ochii. - Ochii?! - Da, ochii. - Ce-i cu ochii? - Ochii îmi vorbesc. - Ei, cum de-ai aflat asta? - Ochii Teodorei pot să asculte. - Nu spui ceva nou. Și-ai altora pot. - Or fi și alții așa. Din ochi îi descoși... - Ochi răi, ochi buni, ochi vicleni, ce vrei! - Mă refer însă la chipul întipărit chiar în ochi. - Eu n-am văzut așa ceva. Nici pe giulgiul torinez... - Însă pe marama Veronicăi parcă a ieșit privirea, nu? - Aceea nu era privire. Era lumina cea dintâi. Însângerată. - Lasă-mă cu devoțiunile astea! Importanți sunt ochii Teodorei. - Ce-ai văzut, Dragoșe, în ei? Marea, viitorul, tinerețea călătoare? - În ochii Teodorei, când se uită bine cineva se vede mai întâi pe el însuși. (Îmi strâng pleoapele și nu văd ochii ei. Dar le mai simt dogoarea. Reținută.) - Bravos. Pentru asta s-au inventat oglinzile. Și cum îi vezi dacă-i noapte? - Dacă-i noapte, ochii ei tot vorbesc. Tot îi aud. Tot te mângâie. Tot te gustă. - Nu pot să te cred. Sunt efecte optico-subiective. Cum ți-ai dat seama? - Se spune că ochii pe care nu-i mai vezi deloc se uită repede. - Și tu vrei să demonstrezi contrariul zicalei, nu? - Poate gradul de adevăr al ei, dat de excepție… - Și eu am niște ochi dragi, dar ei m-au obsedat ! - Vezi? Nu poți spune că prin ochii aceia vedeai! - Ba vedeam, însă numai ce voia ea… Acaparant! - Asta-i capcana femeii. Pune mâna pe ochi. Harșt! - Mai sunt destui bărbați care-și spală ochii murdari. - Da. Problema-i a celui ce vrea să fie dijmuit de ochi. - Și spune, ochii Teodorei sunt chiar de ametist seara? - Nu. Soarele nu-i influențează. Nici lumina becului… - Atunci înseamnă că se schimbă de la ei putere, nu? - Cam așa ceva. Ei sunt verzi. Bat spre ultramarin. - Ei, și devin de ametist, violeți? Asta n-o-nghit! - Crede-mă, frate, mi-a confirmat-o și sora ei! - Mă iei acum cu flacăra violet… Nu cred. - Pe cuvânt. Și Teodora știe că poate… - Ce să poată? Nu vezi că delirezi? - Poate, când se concentrează! - Și-n alte nuanțe nu-i vezi? - Nu. De-ametist dacă vrea. - A, dar dacă nu vrea? - Depinde de ea… - Nu de ochi? - Așa ceva! - Buzele! - Ei, ce-i? - Ale ei văd! - Du-te-ncolo!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate