Ființă dependentă de hazard
Ce sub lumina stelelor piezișă,
Ești poate numai trista ei pastișă,
Că doar în gând himerele îți ard.

Ce ins lunatic și bătrân bastard
Al altui veac, îți aruncă fățișă
Privire lacomă când stai în nișă
Și doar argintul lunii ți-este fard.

Eu nu mai vreau și nu mai pot să cred
În trup lipsit de rod, de odaliscă,
Atunci când în mulțime iarăși iscă
Furtuni ce-n cer vârtejuri reci reped.
Fixează-te cuminte-n trepied
Căci calpuzanul zarului nu riscă.