are și hohotul momente de disperare
sare cum un soldat bătrân
din șantul de la marginea șoselei
și aruncă baioneta în parbriz

apăs pe frână până la capăt și nimic
nu pot controla acest hohot
mă trezesc în câmp zguduită de umeri
mărăcinii din barba lui
îmi zgârie pieptul

spune să renunț la zâmbetul forțat
e firesc să doară realitatea fără ea
avea aproape nouăzeci și doi de ani
ce aș fi vrut mai mult

apoi taie tendonul bocetului din mine
și îmi acoperă gura cu mâna
maci se lichefiază pe lama baionetei
degetele lui miros a inimă
deschisă fără anestezie