încă viu. cobori apoi taci îndelung. un om și vocile nopții.
blocurile devin primitoare. aproape umane. o lumină la marginea gropii comune.
un câine roșu aleargă pe o câmpie albastră.
cerul atât de aproape și dumbrava înrourată din mijlocul camerei.

oamenii au voci. oamenii pleacă în lungi convoaie spre noapte.
uite:
vin dimineți scrise de alții. vine șarpele alb ascuns până acum la temelia casei albe.
vine moartea cea bună și caldă. se revarsă în cascade peste formele atinse de tine în grabă.

*
ierburi înalte soldați în marș forțat ziduri. dacă faci un singur pas ești pierdut.
vine linia orizontului și te înghite cu totul. vin zăpezile și te acoperă. vine o inimă de piatră.
îți ocupă locul de veci pe care l-ai plătit în rate cu bună-cuviință ani omenești de-a rândul.

palid și blând trupul dă semne de oboseală
deși îți promitea o călătorie prelungă spre fabuloase locuri de vânătoare.
soarele roșu peste un lan de grâu plin cu păpuși de cîrpă. încerci o emoție. nu reușești.
treci mai departe.

*
la fiecare fereastră un orb descrie lumina în cercuri concentrice.
geamurile încep să tremure. nici nu trăim îndeajuns nici nu scriem până la capăt.
dacă ridic o mână am să mă prind de ultima stea a nopții și am să mă ridic în văzduhuri cu ea.
ehehei să vezi atunci strălucirea cerului peste apele negre.
ehehei să vezi atunci peste pâcla densă și lăptoasă a lumii aburul trandafiriu al uitării de sine.

acum însă tragem draperiile și intrăm în dumbrava înrourată din mijlocul camerei.
până spre dimineață vom vâna vulpi care lasă urme roșii pe zăpadă.
până spre dimineață vom dansa nemuritori sălbatici și liberi cu salbe de foc atârnate la gât.
asta desigur pentru aducerea aminte a plăcutelor părți exacte ale vieții.


pe străzi trece noaptea și vocile ei o urmează.