agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-23 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Lui Paul-Napoléon Roinard
În nobil foc am aruncat Cum îl ador și îl transport Mâini vii și chiar un răposat Acest Trecut și hârci de mort Ascult văpaia de-al tău sfat Galopul brusc de stele-n cale Fiind doar ce va deveni Peste centauri se prăvale Crunt nechezând în herghelii Și peste plângeri vegetale Pe unde-s capetele-mi oare Și-al tinereții-mi Zeu hoinar Iubirea s-a prostit prea tare Renască flacăra din jur Gol sufletul îmi stă în soare Pe câmp cresc flăcări fără teamă Ne-atârnă inima-n lămâi Tăiate țeste ce m-aclamă Și-aștri ce-au sângerat întâi Tot țeste de femei se cheamă E fluviu prins de-oraș cu ace Și te fixează ca veșmânt La amfionul blând ce-ți place Tu rabzi încântătorul cânt Ce face pietrele să joace * Ard în jarul cu-adorabilă arșiță Și mâinile credincioșilor din nou mă aruncă-n el multiplu fără număr Membrele mijlociților ard lângă mine Țineți departe de jar osemintele Sunt în stare pentru vecie să întrețin focul despre desfătările mele Și păsările apară cu-aripa lor fața-mi și soarele O! Memorie Câte seminții ce decad Tindaride cu năpârcile-n flăcări ale fericirii mele Și șerpii sunt oare doar gâturi de lebede Nemuritoarele ce cântărețe n-au fost Iată viața mea re-nnoită Mari vapoare tot trec și iar trec Mâinile încă o dată-n Ocean mi le-nmoi Iată pachebotul și viața mea re-nnoită Flăcările ei sunt imense Comun nu mai este nimic între mine Și cei ce se tem de arsuri * Din înălțimi de unde tot cugetă lumina Grădini rotind mai nalte decât mobilul aer Coboară viitorul mascat arzând prin ceruri Stăm așteptându-ți bunul tău plac prietenă Abia pot să contemplu divină mascarada Când va să se-albăstrească pe zare Dezirada De atmosfera noastră mai sus se vede-un teatru Zidit fără unealtă de viermele Zamir Și soarele revine să însorească piețele Unei cetăți marine ivite-n contra-munte Zăceau pe-acoperișuri columbe ostenite Turma de sfincși se-ntoarce din nou în sfingerie Cu pași mărunți Pe viață cântul păstorului să-l știe Acolo sus e teatrul clădit din foc solid Ca astrele ce hrană sunt pentru vastul vid Și iată acest spectacol Și pentru totdeauna fotoliu-n el mă ține Cu cap genunchi și coate zadarnicul pentacol Ca frunzele crescut-au văpăile pe mine Actori lipsiți de suflet o bestii noi și clare Ei dau atâtor oameni domesticiți porunci Pământ O Zdrențuit cârpitul de fluviile-adânci Aș vrea stând zi și noapte mereu în sfingerie Să știu ca sfincșii-n fine aici să mă doboare (traducere de Mihail Nemeș)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate