Azi am coborât din autobuzul care
duce spre noi.
Am ajuns la noi.
Tu mai întârzii puțin, observ.

Neastâmpărata-mi fire,
nerăbdătorul suflet
și eu, înconjurată de ploaie
sunt imagini desprinse
din cadrul prezent.

Dincolo de aceste stări de nestări,
observ o clădire.
E pentru prima dată
când mă aflu aici,
dar această clădire am mai văzut-o,
o știu, o cunosc.
De unde?
Îmi inspiră neîncredere și persecutare!

Se spune că a fost cândva
o prințesă foarte tristă,
căci familia-i dorea
unui prinț s-o-ncredințeze.
Unui prinț atrăgător.
(asta doar în mintea lor!)
Ea, iubindu-și mult părinții,
de ei nefiind despărțită,
se ruga mai la toți sfinții,
însă sfinții n-o ascultă.

Se ruga de ei în noapte
s-o ducă cât mai departe
de dorința regelui:
să fie a prințului!
Ea iubea în taină mare
un soldat din depărtare,
și-și dorea să fie a lui,
numai a soldatului.

Nici regina nu era încântată
de ce-alesese a sa fată.
Tot ca regele, și ea
pe prinț ginere-și dorea.

Văzând că n-are scăpare,
prințesa cea îndrăgostită
răspunde la provocare
și cu prințul se mărită.
Dar în ziua nunții sale,
soldatul cel mult iubit,
apare pe cal călare
și-o duce spre infinit.

Regele și-a lui armată
merg s-o caute pe fată,
s-o aducă prințului
din mâna soldatului.

Dragostea și disperarea
i-au deschis ochii prințesei,
dar prințul îi taie calea
și…roșu-i voalul miresei…
Dorind să-și apere soldatul,
acum zace-n roșie-baltă,
căci prințul îi taie capul,
iar prințesa cade moartă.

Privind-o cu neputință,
soldatul omoară armata,
regele și prințul.
N-a fost laș, nu avea cum.
Ce-avea de pierdut acum
când a pierdut tot ce iubea?
Și o reîntregește pe iubita sa.

Se spune despre-al regelui castel
că nu a mai pătruns nimeni în el
de când întreaga-mpărăție a murit,
rămânând de prințesă bântuit.
Ziua-i o clădire veche și mare,
noaptea-i doar nisip. Castelul dispare.

În sfârșit a venit și el.
Nu mai trebuie să îl aștept
în ploaie.
Nu-l întreb de ce a întârziat.
Probabil traficul (e foarte aglomerat).
-Bună, iubitule. Credeam că nu mai vii.
Și am ajuns într-un loc nou pentru mine.
-Bună,iubito. Traficul infernal…
-Mi-a fost dor de tine.
-Și mie. Foarte dor. Abia așteptam să ajung.
-Iubitule, ce e clădirea asta mare,
veche și părăsită?
-Ãh…A fost odată un castel…