agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-06-01 | |
Omul șade și scrutând în zare,
Pornește a firii sale cugetare. Umblând pe-a vieții firului povață, Își caută-n oglindă a sufletului față: Timpul vine, timpul trece... Sau el stă și ne petrece? Vine viața, pleacă viața... Când să țină-i precum ața. Moartea vine, apoi pleacă, Dar iar vine, dintr-odată. Tare mi-ar plăcea cumva Să-i pun piedică, ceva... Să m-agăț apoi de cer - Dacă are vreun mâner, Si de-acolo, hăt de sus, Să privesc timpul cel dus. Și la toți ce i-am iubit Să le-aprind cu un chibrit, Candelabrul vieții lor Ca să nu-mi mai fie dor. Iar pe cei ce îi iubesc, Să-i ridic pe nor ceresc, Ca în veci cu toți să stăm Peste ceilalți care dorm. Care-și dorm somnul cu ochii, Larg deschiși precum miopii! Stând în beznă și în frig, Așteptând pentru-un covrig. Și acum cu toți se-așteptă Să mai urce câte-o treaptă! Dar tot stând așa în frig, Primesc golul din covrig. Dar sunt și suflete cuminți, Ce se tot întreabă: simți? Cum în tot și'n toate stă ceva, Ceva, precum nimic altceva... Ceva ce-n toate aste treburi Când stam, trage de șireturi? Și cum țese al timpului voal Acel ceva, din pur cristal? Ceva ce viața ne-o tot scrie, Chiar de nu-i doar poezie... Stăm și-i auzim chemarea Doar când vântu'ncinge marea. Și-amândoi dansând în horă Scoală aerul la vorbă, Vorbă dulce ce desmiardă Urechi dornice s-o soarbă. Și când dorul ne cuprinde De-o vedere ce surprinde Frumusețea unei clipe Înghețată în cuvinte. Și când cântul cel duios, Ne pătrunde pân' la os, Zugrăvind prin al lui vers, Dragostea de ce-i frumos. Ceva stă, dar plin de rost, Findcă altfel n-aș fi fost, Să mă cuget în simțiri, Și-n alesele-mi trăiri. Și-n prea multele'ntrebări: Despre cer și despre nori, Despre mine, despre tine, Și-ale noastre vieți destine. Despre ploi și despre vânt, În al gândului cuvânt. Despre timp și despre noi, Ale sufletului dragi nevoi. Despre noi și despre praf, Despre vânt cu-al său taraf. Despre arte, despre cânturi, Ale spiritului largi adâncuri. Și pe-a gândului aripă, Din nimic mi se-nfiripă, Alergări printre suspine, Câutând doar ce e bine... Și în plus de toate astea Crește-un gând semeț în glastră, Ce mă-ntreabă pe pământ Unde merg și cine sunt? Dar răspunsul ăstu-i gând Nu-l găsesc eu pe pământ, Ci tot sus, colo'ntre stele, De'unde nasc zilele mele. Iară cei ce nu privesc Către sine, se amăgesc. În zadar se încruntă-n zare Căutând cuvânt călare... Nu vor ști nici cum îi strigă Și nici drumul să-i împingă, Până nu privesc în zare Pe-a lor mersului cărare! Greu nu este să gândești, Mai ușor e să vorbești, Și, desigur, să citești Cele mai stranii povești. Despre toate câte sunt Sus în cer și pe pământ. Despre cele ce-ar voi Că au fost, dar ar mai fi! Întrebându-se în cor: Unde mă duc dacă mor? E ceva ori nu-i nimic? Ca sa nu mai stăm în frig. Ceva e, dar nu-i știm rostu' N-aș sta eu aici ca prostu' Tot uitându-mă-n cărări, Să zăresc cerul prin nori. Iară noaptea, printre stele, Să-mi duc mintea pân'la ele! Trebuie sa fie'un rost, Nu exist așa, de... prost. Și mă întreb necontenit, Cam de când m-am pomenit! Și mă chinuie și-un gând: De ce-i spiritul flămând?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate