Bianca

Era zi de primăvară când ne-am cunoscut
ziua noastră a femeii, cândva, mai demult.
Mă dusesem hotărâtă să o înfiez
și-am văzut-o cum se-nvârte ca un titirez.

Mică, albă, delicată, ca un fulg de nea,
un mic ghemotoc de blană spre minge sărea.
Nu avea mustăți, sprâncene, că și le arsese
ochii – doua albăstrele chiar atunci culese.

Roze purta în urechi, roz era și nasul,
blana albă de hermină, sprinten avea pasul.
Coada-i flutura semeață ca și un stindard,
era fină, delicată, avea suflet cald.

M-am decis în graba mare să o iau cu mine
lângă inimă sub haină, ca să-i fie bine.
O mică sălbăticiune se zbătea să scape
miorlăind pe-un ton sinistru, sunete ciudate.

Am ajuns cu bine-acasă, unde fiica mea
a fost nespus de uimită văzând-o pe ea.
Coup de foudre, eu aș zice, fiindcă din priviri
și-au declarat pe vecie marile iubiri.

A intrat în viața noastră cu iubirea sa
Ne-a adus și mângâiere când se alinta.
Ne-a iubit pe fiecare după placul său,
a plecat din viața noastră și ne pare rău...



Six


Legănându-te alene cu codița fluturând
tu veneai timid spre mine, aerul adulmecând.
Și luându-te în brațe, când în ochi eu te-am privit
inima-mi bătea, nebună…m-am îndrăgostit.

Six motan siberian, cu blănița moale
mi-a adus în viața mea clipe de încântare
Ca un tigrișor vărgat, are ochii de agat,
nasul pâs, negre lăbuțe ca niște pernuțe.

Tandru face-o plecăciune și-și îndreaptă coada,
cu urechile ciulite își privește prada.
Nici o șansă nu mai are porumbelul care
se așează pe o cracă toropit de Soare.

Și la masă uneori mâncam împreună
una mie, una ție, de ce mai puține mie?
Cu lăbuța semn îmi face să-ndrept greșeala
că și lui friptura-i place cum o face Mama.

La sfârșit de săptămână când stăteam la masă
el era primul servit ca un domn acasă.
După ce-și umplea burtica și se alinta
în poziții cam ciudate lenevea pe canapea.

Și apoi, spre asfințit, când se lăsa seara
pisicuțele vecine, îi țineau cărarea.
Că era focos motanul, tare iubăreț
și-l chemau toate în noapte – vino Sixuleț!



Johny


O rusoaică blondă, mică, ținea-n brațe un cățel
și plângea că a ei mamă nu îl accepta pe el.
Când l-am adoptat pe Johny era tare drăgălaș
în surtucul lui cel negru și cu albul guleraș.

Când s-a cunoscut cu Six, au fost foarte fericiți
știau doar ca să se joace și s-adoarmă-nlănțuiți.
Alergau prin iarba mare, sub vișinii pârguiți,
aveau poftă de mâncare, cât să crească liniștiți.

John era plin de-ncântare, vreme de câteva nopți
a dormit cu el în brațe, mai desparte-i dacă poți.
Apoi într-o bună zi, nu mai știu ziua în care,
mi l-a dat mie în grijă - mamă are fiecare!

Și-au crescut ai mei băieți Six și Johny împreună
Parcă nu-ți venea să crezi că vor face casă bună.
Au uimit o lume-ntreagă, pe toți care i-au văzut
Neputând să înțeleagă un miracol absolut.

S-au făcut băieți de treabă, Johny curtea o păzea
Alerga apoi în stradă, cunoscuse o cățea…
Six păzea casa de șoareci și mă alinta pe mine,
luam masa împreună, la toți să ne fie bine.

Eram bucuroasă tare, când pe Johny-l fluieram
alerga zglobiu spre mine, ce bine ne-nțelegeam.
Însă într-o bună zi, Johny nu a mai venit...
n-am sa aflu niciodată pentru ce ne-a părăsit.



Billy


Siamez Billy era, cu blană de catifea,
urechi, coadă și lăbuțe ca o boabă de cafea.
Ochii, ce să mai vorbim, albaștrii ca apa mării,
uneori și mai senini în lumina blândă-a serii.

Nasul negru de tăciune și mustăți feline,
ce adulmecă în aer, prada care vine.
Un atlet, bine făcut pentru vânătoare,
dintr-un salt era în pom, prada să-și doboare.

Este tandru, drăgăstos, știe să s-alinte,
toarce chiar un cântecel, ce-i trece prin minte.
Și când a crescut pisoiul devenind motan
și Sultanul cu haremul părea băietan.

Că se-ncinse nuntă mare în grădina cu umbrar
și pisicile vecine intonau imnul barbar.
Mi-ar plăcea să-i vad urmașii - micuți pisoiași,
legănându-se pe labe, mici și drăgălași.




Armonie


În savana liniștită,
Leoaica se odihnește,
își mijește ușor ochii
și în jurul ei privește.

Nici o boare nu adie,
totul pare nemișcat,
Soarele-i o vâlvătaie,
aerul înfierbântat.

Leuțul ei, pus pe joacă,
de coadă o tot apucă,
încet se rostogolește
și apoi o ia la fugă.

Totul este-n armonie,
Leul din tufiș apare,
îi privește preț de-o clipă,
și își vede de plimbare.

Chef nu are, enervant,
scaieți-i atârnă-n coamă
și un spin negru în labă
chiar acum l-a înțepat.

Scoate-un răget răgușit,
și lungit în iarba mare
spre leoaică lung privește,
cerșind îndurare.

Și, leoaica-i tot femeie,
cum să-l vadă suferind?
Ea cu dinții-i scoate spinul
și îl linge mârâind.

Intuiesc, Regele junglei,
mândrul Leu cutezător,
îi va oferi Leoaicei
nopți fierbinți, pline de amor.