agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-08 | |
Alarmă
Urși, mistreți și alte animale trăiesc din ce în ce mai greu, fiindcă nu au de mâncare și nici un leu în portmoneu. În Răcădău, pe înserat, coboară urșii ca să vadă cât suntem noi de omenoși cu puii lor, în timp de iarnă. Pădurea-i goală și pustie, doar vântul trece hoinărind, și de mâncare nicăieri ursoaica nu a mai găsit. Micuții nu mai sug demult, ursoaica lapte n-are, și caută cu disperare, mici resturi de mâncare. Sunt hămesiți, n-au hibernat, și nimeni nu gândește să le ofere ajutor când puii vor mai crește. Ei se hrănesc cu rădăcini și resturi din gunoaie și uneori, în miezul nopții, dau iama în saivane. O oaie, uneori o capră, un porc sau un vițel servesc urșilor drept hrană, întremându-i puțintel. Mă-ntreb: de ce mai marii zilei la ei nu se gândesc și-i fac vedete negative când se răzvrătesc? Că vânătoarea nesăbuită și defrișarea de păduri constrâng bietele animale ca să cerșească firimituri. Cred! Cred în bunul Dumnezeu Și în steaua norocoasă, Cred în Soare - central astru Și în dragoste, sunt Leu. Am trăit o odisee, Ca să-mi aflu împlinirea, Mă bucur că sunt femeie, Mi-am îndeplinit menirea. Am avut noroc în viață, Deși am muncit din greu, Am o fiică minunată, Dragă sufletului meu. Simt Pamântul sub picioare, Scrutez zarea, iubesc marea, Îmi plac munții și natura, Simt în inimă căldura. Anotimpurile-n goană Ne-mbie care de care, Să gustăm splendoarea vieții, Atât cât trăim sub Soare. Dă-ne, Doamne, sănătate, Să le împlinim pe toate, Să trăim ce ne-a fost dat, Mulțumim că ne-ai creat! Vraja Seara, ciorile se-ntorc, Nimeni nu știe de unde, Multe, negre, vorbărețe, Roluri părând să învețe. Or fi ciorile măicuțe – fete fără de noroc? Asta mă-ntrebam aseară Singură, așa-ntr-o doară. Unele mai obosite Pe antene poposesc, Parcă-s note-n portative Muzicale, emotive… Altele, în parc ascunse, Stau pe ramuri nemișcate, Voind somnul să le poarte în visare, peste noapte. Una pare că visează, Tot suspină și oftează... Ea-i prezintă unui Pașă Rochii negre din mătase. El îi cere să-l iubească Și nunta s-o hotărască. Ea-l întreabă, temerară: Crezi în dragostea fugară? Vreau să-ți dăruiesc palate, inele cu nestemate, aurul ce-am adunat, numai ia-mă de bărbat. Vai, de stol m-am răzlețit, Sufletul ți-am dăruit, Și ți-aș fi alăturea, Dar nu stă-n puterea mea! Mâine-n zori, la mânăstire, Stareța va da de știre Că o maică a plecat Și-n cioară s-a transformat. Stai, îți pun un văl pe față, Că „nevoia ne învață!“... Nimeni n-o să reușească, în deșert, să te găsească. Se trezește mica cioară, Simte-n suflet primăvară… Aripile își întinde, Orizontul îl cuprinde, Vede stolul ei în zare Și-l privește, visătoare. Inima-i în piept tresare, Pașa, demn, ține-a ei cale. Călărindu-și albul cal, Flutură un negru voal. El îi pune-n plisc o floare Și-o sărută cu ardoare. Vraja este spulberată: Þine-n brațe-o mândră fată. Vrăjmășie Cic-a fost odat-un moș, ce-avusese un cocoș - El i-a dat averea toată și-o viață minunată. Avea moșul trei copii: un câine - paznic în vii, o pisică jucăușă, un șoarece, după ușă… Ea, felină, delicată, se alintă-n grații scăldată, miorlăie și se răsfață n-are nicio grijă-n viață. El - o latră hămăind- oare ce-o mai fi dorind? și închis în curtea mică, mârâie către pisică. Ea pe garduri se cocoață chiar pe poartă, vizavi, parc-ar vrea să îl provoace, oare cine poate ști? El se dă dulău de curte, casa zice c-o păzește, asta, patru anotimpuri, chiar de iarna-l troienește. Pisica-i stăpână-n casă, pe fotolii și pe masă, pe șoareci i-a izgonit și-și caută un iubit. Chiar în zori, dis-dimineață, se spală pe cap, pe față, blana-ntreagă-și netezește și în stradă o zbughește. Mai demult, cică, bătrânul a făcut un mic zapis, și-a lăsat averea toată celor trei, cum le-a promis… Pisica a pus înscrisul dup-o grindă, dragii mei, să ne fie clar “permisul că pot sta-n casă și ei”. Șoricelu-a ros zapisul și pisica-l tot aleargă, câinele o dușmănește fiindcă l-a lăsat în stradă. Uneori urlă în noapte și spune că nu mai poate, nu mai vrea s-o duc-așa, Doamne, ce viață grea! Stăpânii s-au tot schimbat, azi, câinele doarme-n pat, zilnic iese la plimbare, are haine și mâncare! Pisica tot cercetează, casa-ntreagă controlează, pe stăpâni îi lingușește, și le toarce, că-i iubește. Pe șoarece l-au uitat, și de-atunci s-a răzbunat “Când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă!” Felină Alunecă în pas ușor și toată-i încordată, privește prada lung și fix și sare… ce ciudată! Un strigăt lung, sfâșietor, răzbate dintr-o dată, este regretul viselor din noaptea înstelată. Ș-atunci când prada-i devorată, Ea pleacă iar, călcând ușor, șireată, iute și vicleană, cu ochi avizi, sclipind de amor. Urmează aceeași nemișcare, o așteptare de moment, fixându-și prada, iarăși sare, și-o devorează apoi, lent. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate