agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-11 | |
Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal- Coboară, toarnă, și ne spală, într-un neprevăzut !!! Asfalt, pământ emană... un abur de furnal. Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot. Picuri imenși, se sparg, în extazic de masaj. Ador, ce cântec dulce se înalță lin, din ropot... Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj. Mașinile stropesc și fâșie a petarde, Exploziile curg și se propagă în tunet, Spectacolu-i complet, în apă totul arde... Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet. Plec din orașul tern și cu umbrele strâmbe, Cu tipi în jeepuri negre și cu clădiri pompoase. Mă duc la țară; în câmp, natura nu se-ascunde... E valuri grâul verde, se întorc țărani, cu coase. Un câine stoic stă, nu mișcă, dă un scutur, E ud, cu urechi blegi, agale mă privește... Intru în mașină ud, nu știu de ce mă bucur ?! Pe tablă-s pocnituri... ”deluje” nu prididește. Simt sufletul curat, de-ardoare aș vrea să plec, Dar să nu pierd din cântec, de sunet și lumină ! Căci uite un căruțaș- ce nu-i dotat hi tech- Și simte tot, la maxim; nu cum eu... în mașină ?! Și fug nebun spre-o apă, ca să o văd crescând... E toată învolburată de cafeniu, cu spumă... Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund; Las totu-n urmă, fug, dorința mă sugrumă ! Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă. Mă îndrept spre litoral, cobor desculț pe plajă... Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă; Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă. Atras sunt de vâltoarea- cu încrețiri de alb- Ce poartă în aspirații, traiecte nesfârșite. Gândesc la cei pieriți, cu corpul rece, dalb; Mă întorc către mașină... cu lacrimi neoprite. Îmi curg șiroaie multe, nici nu mai știu, de sunt... Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată... Nu mai sunt un real, am devenit un gând... Doar plâng în neștiință... Am inima plouată... 02.06.2010
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate