agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-07-11 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Acum ajuns la bătrânețe caut
Să aflu duhul viu, moartea să-mi laud. Aproape-i toamna, iarna de pe urmă Și primăvara se întoarce lacom. Mă simt un roi, săgeată sunt în arcul Ce l-a-ncordat zeița către turmă, Să cadă mielul sub calda-i lovire. Zeița mea cu sân care mă curmă, Așa nebună e săgeata-n el, Că tremură pe mine carnea toată, îmbătrânită dar ca nestemată. Umerii-mi gem, al cerurilor Sire Ce m-ai gonit pe veci din sfântul țel, Să nu mă odihnesc pe sân de fată, Mi-ai lăsat, Doamne, viața blestemată, Nu știu să fac din ea decât potire, Oale de lut și chipul tău de aur. M-aș fi dorit un înger într-un taur Și Frumuseții i-aș fi fost bărbat, Dar n-a venit la mine nici o veste Din cerul tău atât de întrebat. Și am trăit tăiat în bucățele Și tinerețea chiar mormânt îmi este Și eu în el ca schilodit de iele. Iubite Doamne și frumoasă Doamnă, Celestule și îngerința mea, Veniți spre mine azi cu burta grea, în versul meu ca frunzele de toamnă. în ochii mei cresc lungi catapetesme, Acolo e plutirea de icoane, Te văd în ele Dragoste cu glezne Păgâne, cu brățări greco-romane. M-ai părăsit adeseori prin veacuri, Tot ai murit și tot ai înviat Și mi-ai adus otrăvuri cât și leacuri, Ademenire ca într-un palat Ce se năzare-n ochi înfometat Cu valuri peste biata lui pupilă, Parcă strigat din vremuri de Sibilă. Cântă prin capul meu o cucuvaie Și o privighetoare împreună. Lucește Verbul și mă încovoaie Și cu mătanii viața mă cunună. Ce oare-n Spirit s-a mai hotărât Asupra mea, cine cu mine luptă? Eu cel intrat în capiște atât Și creștinat prin chiar ce se înfruptă Din starea păgânească. Eu, păgânul, Îmbrățișez Hristosul ce mi-e foame, Și iar mă-ntorc zeița mea la sânul Tău ce e arcul plin de străvechi trame. Iar lumea o urzești ca întristare Sau bucuria geme grăitor Și văd că plângi menită împăcare. Foc, aer, apă și pământ mă-nsor Cu numai carnea ta dintru mireasmă, Podoabă orișicui, rămasă rod. Plăcere ce rotești în juru-mi caznă Ești învierii mele-n tine, plod. Zeița mea de ai rămâne suflet în corpul meu, cu el să te înghit - Vino să-ți fiu stingere și răsuflet, Jertfă de idoli și văzduh de schit. Cad în genunchi numai dacă te văd în umbra unei fete care zboară, O rândunică ești peste prăpăd Din ochii celui dat din trup afară. Acum când moartea va-mpleti cununi Pe fruntea mea, vino mai înainte, Pe când și-ascute coasa pe cuvinte Ce-aș vrea să-ți fie haruri și minuni.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate